Istoric alcachofa

Anghinarea este una dintre cele mai vechi plante cultivate in lume, iar istoria sa
dateaza de mai bine de 2000 de ani. A fost cultivata pentru prima data in Etiopia,
iar ulterior adoptata si in Europa de Sud, prin intermediul Egiptului.
Grecii si Romanii foloseau anghinarea pentru usurarea digestiei, iar
in secolul al XVI-lea ajunge sa fie considerata o leguma nobila, servita doar la masa
regilor sau nobililor din Europa.

Nobilii greci si romani, care se pretau la ospaturi imbelsugate si dese, obisnuiau sa consume anghinare, pentru a-si usura digestia.

Ludovic al XIV-lea era un mare amator de anghinare, pe care o consuma in mod regulat. Nu putini sunt cei care atribuie extraordinara longevitate a monarhului acestei plante miraculoase. Desi suferea de guta si colesterol marit, a continuat sa traiasca normal, bucurandu-se de o viata plina si imbelsugata.

Ulterior, a fost demonstrata din punct de vedere stiintific, pe langa capacitatea sa de ardere a grasimilor, eficienta anghinarei in combaterea diabetului si a colesterolului.

In medicina traditionala europeana, frunzele de anghinare erau folosite pe post de diuretic si coleretic. Herboristeria traditionala (disciplina care se ocupa cu prepararea plantelor medicinale) utilizeaza de la anghinare frunzele verzi sau uscate, sucul (preparat din intreaga planta de anghinare sau diferite extracte lichide) sau pudra/pulberea.

In Franta, Agentia Nationala a Medicamentului admite ca utilizarea frunzelor de anghinare este recomandata:

pentru facilitarea functiilor de eliminare urinara si digestiva

pe post de coleretic si colagog

pentru favorizarea eliminarii renale a apei

Efectele benefice ale anghinarei asupra ficatului si a vezicii biliare sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri si foarte apreciate, mai ales in diminetile care urmeaza petrecerilor cu mese bogate, cum este de pilda Revelionul.

Nu este nimic mai bun decat o infuzie sanatoasa de anghinare in dimineata de dupa o masa copioasa sau o petrecere imbelsugata.

Jean Bruneton (profesor la Facultatea de Farmacie din Angers, autor a unor renumite lucrari despre virtutile plantelor medicinale si fitochimie) remarca putin rautacios „Pentru nenumarati farmacologi, afectiunile tratate cu ajutorul unui colagog sau coleretic ar avea ca singura cauza iritatia mucoasei gastrice : in aceste conditii, nu mai exista interesul de a spori secretia biliara si de a stimula contractiile veziculare.”